Sfantul Andrei

Astazi este sarbatoarea Sfantului Andrei, considerat Apostolul Lupilor, cum este denumit de multi, scriindu-se chiar o carte de Dumitru Manolache si aparuta la editura Dacica. Aceasta denumire, foarte interesanta, simbolizeaza de fapt momentul crestinarii poporului roman.
In multimea de obiceiuri romanesti, numele Apostolului Andrei apare des legat de cel al lupilor, animalele considerate simboluri ale dacilor in primul rand prin stindardul dacic, care asta reprezinta . In acelasi timp unele legende amintesc de un lup alb, care a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, iar altele povestesc cum spiritul unui Lup Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera unde avea sa-si gaseasca adapost. Ziua Sfantului Andrei se mai numeste si Ziua Lupului sau Gradinetul Schiop.
In traditia neamului, apostolul este invocat ca aparator al oamenilor impotriva relelor si simpla rostire a numelui sau oferea protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”.
Despre daci, se stie ca erau numiti “lupi”, datorita vitejiei lor. Legendele spun ca numai Sfantul Andrei a reusit sa-i imblanzeasca, atunci cand le-a vorbit despre Hristos si, de aceea, Sfantul Andrei a ramas in popor ca “Apostolul lupilor”, care fereste de lupii salbatici si care a imblanzit “lupii” daci.
Dumitru Manolache pomeneste de o traditie consemnata prima data de un anume parinte Ghelasie de la Frasinei si care ar fi circulat exclusiv printre sihastrii din Muntii Carpati, unde se spune ca ultimul preot al cultului zamolxian l-a cunoscut pe Mantuitor si apoi pe Apostolul Andrei. Intr-o carte dedicata “Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din Rameti, in Muntii Apuseni, invoca o “taina” pastrata in ciuda piedicilor si scrie despre “memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, amintiri despre continuitatea “duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Taina despre trecerea dacilor la crestinism a fost pastrata si transmisa de la un pustnic la altul. Doar dupa ce parintele Ghelasie a stat la Sfantul Munte Athos a primit la intoarcere mostenirea de mos-pustnic.
El vorbeste despre traditia care spune ca ultimul urmas al ultimului preot al dacilor s-a retras in tinuturile Apusenilor, dupa cucerirea de catre romani a Daciei. Acesta s-ar fi “ascuns” in munti, “sub chipul unui iconar-purtator de icoana”:
“Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, cand l-au gasit romanii, vrand sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel…”.
Cand s-a intors acasa din calatoria initiatica de la invatatii din Egipt, ultimul preot al lui Zalmoxis a gasit Dacia cucerita. Cu regele mort, marele preot se ascunde prin sihastrii cunoscute doar de localnici, sub infatisarea unui iconar. El incearca totusi sa vorbeasca despre “Noua Taina” dacilor care-l suspecteaza ca si-a schimbat credinta stramoseasca si ii cer sa aleaga intre Zalmoxe si Hristos. Marele preot ar fi raspuns:
“Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului s-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele…, dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera… Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul – urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos”.
Potrivit tainei de la Rameti, dacii il acuza de tradare, dar marele preot explica:
“Zalmoxe a lasat cuvant:
“Cand va veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip. Caci eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui… Recunoasteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul al acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”.
Dupa acest cuvant, un luptator spune ca se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia si ca a fost primit chiar de marele mag in pestera de taina a lui Zalmoxe, unde a facut biserica, apoi il condamna:
“Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”.
Preotul-mag spune insa dacilor ca nu a tradat, ci a implinit credinta “in Chipul ei mult asteptat.”
“Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce “haina de crestin” in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”.
Magul savarseste apoi “primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, “dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”.
Aruncat in sulite, de trei luptatori legati la ochi, solul este primit de zeul Zalmoxe, dar nu inainte de a fi devenit, potrivit “tainei”, primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintind si ridicand pamantul Daciei la cer.
Ziaristul Dumitru Manolache crede ca aceasta “taina” de la Rameti este de fapt taina crestinarii poporului roman, care nu are o data certa. Daca popoarele din jur, precum maghiarii, rusii, s-au crestinat la o mie de ani dupa daci, romanii nu se stie cand s-au crestinat si crede ca “poporul roman s-a nascut crestin!” pentru ca, in momentul istoric in care Sfantul Apostol Andrei a venit in aceasta zona, se nastea si poporul roman.
Gazetarul prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin.
Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin. Noua religie si-a insusit elemente ale cultului precrestin si a construit unul nou, autorul prezentand in sprijinul teoriei sale mai multe dovezi arheologice, printre care descoperirea primului crestin cunoscut cu numele de pe teritoriul actual al Romaniei, un anume Inoces, descoperit langa Galati, in mormant, inhumat dupa traditia crestina, cu un banut in gura pentru a-si plati vamile, cu mainile pe piept, cu o catuie dacica si o candela romana la picioare
. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel scrie intr-o lucrare de seminar: “credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa – in felul cum era conceputa si traita de geto – daci – a putut constitui un element favorabil crestinarii care, desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastriilor care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic al geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman”.
Sfantul Apostol Andrei, cel care a propovaduit crestinismul pe meleagurile noastre este considerat ocrotitorul Romaniei. Este primul dintre cei 12 apostoli care l-au urmat pe Isus si dupa rastignirea acestuia, a fost rastignit si el in jurul anului 70 pe o cruce in forma de X , care de atunci a ramas cu numele de “Crucea Sfantului Andrei”.
Se spune ca in timpul vietii ar fi propovaduit religia crestina in Tracia, Scitia, Dobrogea pana la Nipru unde ar fi ridicat o cruce indicand unde va fi viitorul centru al ortodoxiei. Sfantul Apostol Andrei, a sosit in satul Cuzgun din Romania, numit in prezent Ioan Corvin. La marginea satului se afla o padure care adaposteste doua pesteri care au servit Sfantului Andrei si celor dimpreuna cu el drept loc de inchinare si de odihna. Aceste pesteri au fost folosite ca biserici pentru primii crestini ai acestor locuri. Manastirea plina de har este de la un colt la altul un mister, care te face sa te gandesti la Dumnezeu si la cele sfinte. Aici se savarsesc zilnic slujbe si, bineinteles, Sfanta Liturghie, si se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi. Sarbatoarea Sfantului Andrei, pe 30 noiembrie, este zi de mare pelerinaj, aici venind mii de credinciosi din toata tara.

Sfantul APOSTOL ANDREI, PROPOVADUITORUL EVANGHELIEI IN SCYTHIA MINOR (DOBROGEA)

Sfantul Andrei

Sirul “sfintilor nationali” ar putea incepe cu unul din apostolii Mantuitorului Isus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei, “cel intai chemat” la apostolie?
Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre “ucenicii” Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.
A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: “Iata Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: “Ce cautati?” La care ei au zis: “Invatatorule, unde locuiesti?” El le-a zis: “Veniti si veti vedea”. Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca “a gasit pe Mesia” (Ioan 1, 41).
Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: “Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni>>. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).
Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).
Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm)>. L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).
In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra.
Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de “Scitia” (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).
Anexarea acestui teritoriu – inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.
De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei († 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce scria Eusebiu: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia…”. De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si “scitii” au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii.
In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol “a predicat in Pont, Tracia si Scita”. In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) “in pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.
Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca “Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat”.
(sursa informatiilor: http://www.crestinism-ortodox.ro)